Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au avut parte de o întâlnire de gradul zero, la tribunal, pentru un nou termen al procesului, unde a fost audiat un martor din partea afaceristului. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, iar artista a fost dată afară din sala de judecată. Motivul?
articolul continua dupa recomandari
Divorțul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău devine din ce în ce mai complicat. Înainte să intre în sala de judecată, artista mărturisea în exclusivitate pentru Antena Stars, că deși a încercat să aibă o relație civilizată cu tatăl copiilor ei, atât Gabi Bădălău, cât și membrii familiei lui au spus, la adresa ei și a celor doi băieți ai ei, cuvinte grele peste care nu a putut trece.
“Am vrut un an să ne întelegem pentru copiii noștri. Și săptămâna trecută mi s-au adresat jigniri, însă în momentul în care se adresează jigniri copiilor, nu le mai suporți. Pur și simplu, are dereglări de comportament. Le știu din timpul căsniciei.
La început pentru că au pus presiune și ca orice mamă devii sensibilă. Am avut puțină teamă pentru că mereu îmi spunea că îmi va lua copiii. Am mesaje în acest sens. Eu nu vreau să le arăt niciodată pentru că evit asta pentru copilașii noștri. Ele sunt depuse la dosar și aș vrea ca instanța să ia deciziile corecte.”, ne-a spus Claudia Pătrășcanu
Claudia Pătrășcanu a fost dată afară din sala de judecată
Ceea ce trebuia să fie un simplu termen al procesului s-a transformat rapid într-un episod tensionat. În fața tribunalului, Claudia Pătrășcanu ne-a mărturisit că a fost dată afară din sala de judecată, după ce a intervenit în momentul în care martorul, pe care l-a adus fostul soț, depunea jurământul.
„Am venit de la Constanța 300 de km, pe această vreme, i-am lăsat pe cei mici singuri acasă, ca să vin să stau la ușă efectiv! I-am făcut o observație martorei! În momentul în care a fost pusă să jure pe sfânta Biblie și suntem în postul Crăciunului, în loc să spună ”Așa să-mi ajute Dumnezeu”, a spus: ”Așa să mă ierte Dumnezeu”. Atunci i-am atras atenția doamnei președintă și am fost dată afară pe acest subiect! Plec cu sufletul închis”, a spus Claudia Pătrășcanu pentru Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc