Fostul participant de la America Express a vorbit despre începuturile relație cu Bianca, în exclusivitate la Antena Stars.
articolul continua dupa recomandari
Jean Gavril a dezvăluit, în cadrul unui interviu exclusiv acordat Antena Stars, că începutul relației cu soția sa Bianca nu s-au desfășurat în cele mai bune auspicii. Și asta din cauza faptului că tânăra a studiat în Anglia, drept urmare cei doi se vedeau extrem de rar. În timpul studiilor Biancăi, Jean Gavril o putea vizita cu mare greutate, doar după ce strângea suficienți bani pentru biletele de avion.
„Noi am stat cel mai mult despărțiți patru ani de zile, primii patru ani, deoarece Bianca a studiat în Anglia și am reușit să ne vedem trei zile o dată la trei luni, când mai strângeam niște bani și aveam bani de un bilet de avion. Cât timp eram studenți, noi, de fapt, am fost separați și nu a fost cea mai simplă perioadă, pentru că eram și tineri. Ne-am mai despărțit, ne-am mai împăcat”, a spus artistul.
Totodată, îndrăgitul cântăreț a mai mărturisit că Bianca și fata lui ocupă cel mai însemnat loc în viața sa, drept urmare își dorește să le ofere tot ce îi stă în putință. „Mare parte din bijuteriile pe care le deține Bianca sunt cumpărate de mine, pentru că ăsta este rolul unui bărbat, să aibă grijă de soția lui. Absolut tot ce le trebuie fetelor mele... eu trebuie să le ofer, pentru că se pare că meseria asta de tată odată înțeleasă știm cu toții că nu este ușoară, dar nu ai încotro”, a mărturisit cântărețul.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc