De ce nu s-au apucat încă Lora și Ionuț Ghenu de construcția noii case: ”Să nu mă entuziasmez prea tare”

 

Artista și partenerul ei s-au mutat la casă, chiar dacă încă nu s-au apucat de construirea vilei mult visate.

În exclusivitate pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, cântăreața a explicat de ce ea și partenerul ei nu s-au apucat deja de construirea noii case. Ei s-au mutat deja într-o nouă casă, dar nu cea a visurilor lor.

”Nu am renunțat, m-am mutat la casă ca să am experiența înainte de a mă apuca de construit că să văd ce înseamnă și ce vreau, și cam asta. De fapt am zis, hai să nu mă entuziasmez prea tare, să nu fiu impulsivă, Ionuț a venit cu înțelepciunea, cu răbdarea și a zis că baby, hai să avem experiența înainte ca să știm exact ce ne dorim și cred că e cea mai înțeleaptă decizie”, a spus Lora pentru Spynews.ro.

Cei doi au mai avut până acum o experiență de acest fel în timpul pandemiei. Ei au locuit timp de 6 luni în Bali, într-o casă. ”E o mare diferență, e foarte frumos, noi am avut experiența asta și pentru că am stat foarte mult în Bali și am înțeles ce înseamnă să locuiești la curte, să ai terasa ta, să ai locul unde să te relaxezi cu prietenii, iar când ne-am întors apartamentul ne-a rămas mic și am început atunci să spunem că vrem o schimbare”, a mai zis cântăreața.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest