De ce s-ar fi întâlnit, de fapt, Laurette, cu bărbatul care a bătut-o în camera de hotel: „Părea destul de ok”

 

După ce s-a aflat că Laurette a fost bătută cu bestialitate de cel cu care a ieșit la o întâlnire, în camera de hotel, au apărut zvonuri conform cărora agresiunea a survenit după ce bărbatul nu ar fi fost mulțumit de serviciile sexuale prestate de mulatră. Vedeta a negat cu vehemență speculațiile și a spus de ce s-ar fi întâlnit, de fapt, cu cel care a bătut-o și de la ce a pornit de fapt conflictul dintre cei doi.

Laurette a mărturisit că ea și bărbatul cu care s-a întâlnit se cunoșteau de mai bine de jumătate de an, perioadă în care acesta și-a arătat interesul în repetate rânduri în ceea ce o privește. Liberă de angajamente, după despărțirea de iubitul fotbalist, vedeta a acceptat să se vadă cu individul.

„Despre cum am ajuns eu acolo este mai puțin relevant. Eu îl cunoșteam de mai mult timp, el a insistat la mine în mai multe rânduri. M-am întâlnit cu el cu o seară înainte și părea un domn destul de ok. Eram la limită. Dacă două minute întârzia Poliția, astăzi eram moartă. Am ripostat apărându-mă. Orice femeie ar fi făcut la fel. Am luptat cu el să nu mă omoare”, a povestit Laurette, la Antena 3.

Laurette a infirmat faptul că s-ar fi văzut cu acesta pentru a-i oferi servicii sexuale, mărturisind că are o înregistrare care le va demonstra tuturor celor care o acuză de prostituție că nu este adevărat ce se spune despre ea.

„Este exclus. S-a spus că eu m-aș fi dus acolo că să cer bani pentru anumite servicii. Eu am și înregistrarea pentru, că eu am avut un feeling și când m-am întâlnit cu el în seară precedentă am înregistrat toată discuția dintre mine și el timp de 1:20 cât am stat de vorba. Și o să pun la dosar toată înregistrarea în care se vede clar că eu am refuzat categoric cadouri din partea lui. El a insistat să îmi facă un cadou de Ziua Femeii.. Și eu dețin această înregistrare, toată discuția dintre mine și el. Și nici pe departe nu există că eu aș fi acceptat așa ceva”, a mai explicat mulatra.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest