Cornelia și Lupu Rednic formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă și sunt împreună de peste trei decenii. Cu toate acestea, ca oricare alt cuplu, au întâmpinat și neînțelegeri pe parcursul relației lor. Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Cornelia Rednic a vorbit despre motivele de la care pornesc certurile între ea și soțul său, Lupu Rednic, și cum au reușit să depășească aceste momente dificile într-un mod matur și înțelept.
Cornelia și Lupu Rednic s-au căsătorit de tineri și au început o carieră în muzică atunci când amândoi erau sceptici în privința succesului în acest domeniu. Astfel, au întâmpinat mai multe obstacole pe care le-au depășit cu greu, potrivit mărturisirilor artistei. Neînțelegerile au apărut, în special, în legătură cu cariera lor muzicală.
"Au fost foarte multe obstacole în cariera noastră și, de fiecare dată când ne loveam de aceste obstacole și eram foarte triști. Eram tineri și nu înțelegeam, de fapt, că până și un diamant ca să strălucească, trebuie să treacă printr-un proces de frecare, prin niște procese grele, ca noi să ajungem să ne bucurăm după aceea de strălucirea lui. Cam așa se întâmplă și în viață", a spus Cornelia Rednic.
Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului și cu maturizarea, cei doi au devenit mai înțelepți și au învățat să gestioneze mai bine neînțelegerile din cuplu. Cornelia Rednic a subliniat că niciunul dintre ei nu a vrut să renunțe la căsnicia lor, ci au luptat împreună pentru a depăși obstacolele.
articolul continua dupa recomandari
„Dacă ai obținut totul foarte ușor, stă în latura asta umană a noastră, tindem să, există la noi o vorbă, că te-ai lăsat pe tânjeală, când le iei pe toate mult prea ușor și nu știi să le prețuiești suficient de bine și e posibil, din acest motiv, să pierzi ce ai dobândit, de asta am ajuns la un moment dat să înțelegem că, de fapt, toate acele obstacole care au fost pentru noi în carieră, de fap, ne-au ajutat”, a mai spus artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc