Mara Bănică a ajuns de urgenţă la spital, a primit un diagnostic sumbru şi medicii nu au ce să-i facă. Mara a intrat astăzi în direct în emisiunea "Star Magazin" şi a vorbit despre boala sa.
articolul continua dupa recomandari
În urmă cu câteva luni Mara Bănică a descoperit că are o sinuzită acută. Această boală îi răpeşte somnul în multe dintre nopţi şi nu are leac.
"Din păcate, de 20 de ani am o sinuzită care se cronicizează. Este o boală din păcate incurabilă. Pe măsură ce trec anii, efectele se agravează. Aceste transferuri de căldură de la cald la rece mă fac să am crize. Cred că a fost a doua cea mai puternică criză din viaţa mea. Prima a fost la debutul bolii când eram în Statele Unite. Trebuie să aveţi mare grijă la aerele condiţionate. E cumplit! Această infecţie poate ajunge la cap dacă punga nu se sparge la timp sau ce este acolo. Eu am făcut de trei ori puncţii. Sunt foarte dureroase, dar asta nu înseamnă că nu faci din nou. Am făcut operaţie de deviaţie de sept, în speranţa că nu se vor mai opri impurităţi acolo. Îmi mai fac aceste leacuri băbeşti. Efectiv saramură, o tragi pe nas şi nu ştii ce senzaţie ai când faci asta. La ultima criză îmi venea să mă dau cu capul de perete, poate-mi trecea durerea. Sunt alături de colegii mei şi mă uit la televizor. Transmit telespectatorilor să îşi protejeze copiii, să se protejeze pe ei şi să nu stea în aceeaşi încăpere cu aerul condiţionat", a mărturisit Mara Bănică la Star Magazin.
A.C.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc