Delia, la un pas de o tragedie. Artista se află în stațiunea din Alpi unde a avut loc o avalanșă uriașă: "A fost o alegere de traseu spontană"

 

În stațiunea italiană unde părți dintr-un ghețar s-au prăbușit duminică, 3 iulie, în Alpii italieni se afla și Delia Matache.

Șase persoane au murit şi opt au fost rănite.

Delia Matache a relatat cum a decis în ultima clipă să aleagă un alt traseu decât cel pe care a avut loc tragedia, într-o declarație pentru Observator News.

"A fost o alegere de traseu, ieri, spontană. Am zis să nu mergem pe acest ghețar. Mie mi-ar fi placut să merg acolo, fiind unul dintre cele mai înalte puncte din zona Dolomit și singurul ghețar din zona asta. Mi-ar fi plăcut să merg pe traseul ăsta, dar am ales un traseu la fel de spectaculos, fără ghețar, pe versantul opus.

Ieri, în momentul în care am început traseul, căzuse parte din ghețar. Îl pozam și nu știam că a cazut. Fotografiam toată zona, ne bucuram de priveliști, nimeni nu știa că s-a întâmplat tragedia asta, pentru că nefiind de-ai locului nu cunoaștem foarte bine și nu ne-am dat seama că e ceva în neregulă cu forma de relief în sine", a declarat Delia Matache.

Operaţiunile de căutări ale eventualilor supravieţuitori ar urma să se reia în cursul zilei de luni, 4 iulie, după prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni, care a provocat moartea a şase persoane şi a rănit opt.

Purtătoarea de cuvânt a echipelor de salvare, Michela Canova, a indicat pentru AFP duminică seara că bilanţul, iniţial cu cinci morţi, a ajuns la "şase victime confirmate".

Sunt şi opt răniţi, a anunţat ea, fără a preciza naţionalitatea victimelor. Potrivit mass-media italiene, cetăţeni străini s-au aflat între grupurile purtate de avalanşă.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest