DELICIOS şi SĂNĂTOS! Cum să prepari acasă UNT DE ARAHIDE în doar TREI paşi SIMPLI

 

Untul de arahide este un preparat delicios, perfect pentru micul de dejun, dar şi pentru momentele în care ai poftă de o gustare. Se ştie că alimentele preparate în casă, cu ingrediente proaspete şi naturale, sunt întotdeauna mai bune şi mai sănătoase decât cele care se găsesc în comerţ.

Untul de arahide este un aliment foarte sănătos şi benefic pentru organism, dacă este consumat cu moderaţie. Nu îl mai cumpăra din comerţ, învaţă să îl faci acasă pentru că este foarte simplu şi rapid.

Iată cum să pregăteşti unt de arahide, în doar trei paşi simpli, conform site-ului gustos.ro.

Ingrediente:

- 300g arahide crude, decojite
- o jumătate de linguriță sare grunjoasă
- 1-2 linguri ulei de arahide sau ulei de floarea-soarelui
- 1-2 linguri miere
- 1-2 linguri pudra de cacao, scorțișoară, cremă de ciocolată etc (opţional, în funcţie de preferinţe)

Mod de preparare: 

1. Rumenește arahidele la cuptor. Așază o hârtie de copt într-o tavă, pune arahidele pe ea și bagă-le la cuptor pentru 8-10 minute, la 160 de grade Celsius. 

2. După ce s-au rumenit frumos, pune arahidele calde în robotul de bucătărie și pornește-l timp de un minut sau două până când acestea sunt tocate fin. Oprește robotul și amestecă cu ajutorul unei linguri de lemn resturile de arahide rămase pe marginea recipientului. Pornește robotul din nou și mixează totul pentru încă 2-3 minute, până când obții o pastă fină, omogenă. 

3. Adaugă sarea, uleiul și mierea. Dacă dorești, poți adauga și alte arome precum cacao sau scorțișoară. Pornește robotul pentru încă un minut până când ingredientele au fost incorporate complet. 

Şi gata! Pune untul de arahide într-un borcan și servește-l imediat sau păstrează-l la rece. Acesta rezistă în frigider până la câteva săptămâni. Pentru a te bucura de beneficiile pe care le aduce organismului, îl poți consumă pe o felie de pâine integrală sau în combinație cu fructe precum merele ori bananele.

Poftă bună!

Foto: Hepta

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest