Vacanța de vis din Singapore și Malaezia s-a încheiat cu un mic incident pentru cei doi îndrăgostiți, dar influencerița preferă să vadă jumătatea plină a paharului.
articolul continua dupa recomandari
Denisa Filcea și domnul Rimă, alături de micuța lor Eva, au avut parte de o vacanță exotică fabuloasă, în Singapore și Malaezia. De altfel, de cum a pășit în țările din Asia, influencerița a pus rapid poze pe rețelele de socializare pentru a le arăta și fanilor cât de frumos este în această zonă a lumii.
”Doar de câteva ore în Singapore și sunt fascinată de acest loc! ❤️
E cel mai frumos loc pe care l-am vizitat vreodată”, scria Denisa Filcea pe rețelele de socializare.
Totul a decurs excelent pentru cei doi, mai puțin zborul de întoarcere pentru că au avut escală. Inițial, între zboruri se pare că a fost doar o jumătate de oră distanță, drept urmare cei trei s-au văzut nevoiți să fugă prin aeroport. Ei au prins avionul, dar bagajele lor au rămas undeva la mijloc, pe drum. Totuși, Denisa Filcea prefer să vadă jumătatea plină a paharului.
”Am ajuns acasă după un zbor de 11 ore, o escală de jumătate de oră în care am fugit, la propriu, prin aeroport dintr-un capăt în altul să prindem avionul. Noi când am aterizat, scria că este la sol pentru zborul nostru către București. Am avut un zbor de o oră până acasă, până la București, dar fără bagaje. Nu m-am gândit niciodată că asta poate să fie un avantaj, pentru că nu am ce despacheta, nu mă stresez cu asta. Am doar bagajul de mână al Evei și câteva cumpărături, ce am mai avut în gențile noastre. Eu stau, mă relaxez, nu am ce despacheta, nu am ce băga la spălat”, a spus Denisa Filcea pe rețelele de socializare
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc