Denisa Flicea, emoții în Mauritius: ”Am rămas fără haine”

 

Influencerița a povestit prin ce a trecut în vacanța exotică în care a plecat alături de Flick și fetița cuplului, micuța Eva.

În cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars, Denisa Flicea a vorbit despre peripețiile prin care a trecut în una dintre vacanțele în care a fost recent, alături de soțul ei și mucuța Eva. Cei trei au trecut prin momente neprevăzute, întrucât au rămas fără bagajele cu care au plecat din România.

"Prima dată când s-a pierdut bagajul când am fost în Mauritius și am stat 4 zile de vacanță fără haine, atunci am fost puțin stresată pentru că am postat pe internet că mi s-a pierdut bagajul și mi-au spus fete că se fură din bagaje. Am fost puțin stresată pentru că aveam lucruri destul de valoroase și eram mai mult stresată pentru că eu sunam la compania aeriană și ei îmi spuneau că nu știu unde e bagajul. Nu știau dacă a rămas în România, dacă s-a pierdut la tranzit, efectiv nu știau unde s-a pierdut bagajul. După 4 zile a apărut bagajul la hotel și m-am liniștit.", a spus Denisa Flicea.

Influencerița a mai spus: "Bagajul meu de mână este cu toate hăinuțele și lucrurile pentru Eva. Întotdeauna mă gândesc că, orice ar fi, eu trebuie să am pentru ea de toate. Fie că sunt 30 de grade afară, am acolo de toate, haine groase, căciulițe, păturică.
În majoritatea destinațiilor exotice cu grade 30 + în interior e foarte frig. Întotdeauna când mergem undeva e îmbrăcată cu haine scurte și la noi în rucsac avem un jerseu, o căciulă, și când intrăm undeva i le dăm pe ea."


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest