S-a lăsat hipnotizată, doar ca să scape de o problemă care îi punea viaţa în pericol! Andreea Raicu a fost dependentă ani de zile şi acum are puterea să recunoscă.
articolul continua dupa recomandari
Vedeta a dezvăluit într-un filmuleț ce i s-a întâmplat și cum a renunțat la viciul său.
”Mie mi s-au întâmplat lucruri pe care mi le-am dorit şi la care nu m-aş fi aşteptat niciodată. Numai că am ieşit din zona de confort. Şi atunci când ieşi din zona de confort lucrurile se întâmplă. Pune-ţi în plan, vizualizează lucrul acesta şi crede-mă pe cuvânt că ţi se se va întâmplă. Credeţi-mă că şi atunci când lucrurile par imposiible, existenţa găseşte întotdeauna calea potrivită să rezolve.
De foarte multe ori, ne e frică să ne gândim că putem să facem. Cred foarte tare că, orice îţi doreşti pe pământul acesta, ţi se întâmplă! Am fumat destul de mulţi ani. Nu am fost niciodată o fumătoare înrăită, dar am făcut-o. Totul s-a schimbat la mine odată cu stilul de viaţă sănătos, pentru că mi-am dat seama că nu funcţionează cele două. Poţi să faci hipnoză, dar e important să faci cu cineva foarte bun sau pur şi simplu să fii conştient de ce ar putea să îţi facă ţigările şi, de fiecare dată când vrei să aprinzi o ţigară, să îţi aduci aminte de faptul că nu îţi fac bine. Întotdeauna, când îţi doreşti un lucru, se întâmplă! Trebuie doar să ţi-l doreşti foarte tare şi atunci se va întâmpla”, a dezvăluit Andreea.
V.M
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc