Detalii despre ce se întâmplă cu Daria Radionova, după despărțirea controversată de Alex Bodi. S-a mutat într-o altă țară!

 

După despărțirea controversată de Alex Bodi, nu s-a mai auzit absolut nimic de Daria Radionova. Lucru destul de straniu, dacă ținem cont de prezența ei în tabloidele românești din cauza scandalului de proporții în care a fost implicată cu afaceristul. Ce se întâmplă, de fapt, cu tânăra care i-a separat pe Bianca Drăgușanu și pe Bodi?

Daria Radionova a devenit o prezență destul de comentată în showbiz-ul autohton, după ce a intervenit în relația dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi. Nici bine nu se despărțise de blondină, că afaceristul și-a oficializat relația cu rusoaica, gest care a stârnit o serie de controverse în lumea mondenă.

Deși i-a fost alături pe tot parcursul arestului la domiciliu, între Alex Bodi și Daria Radionova au început să apară o sumedenie de neînțelegeri care a dus, în cele din urmă, la separare. Despărțirea a fost una cu mare tam-tam, iar rusoaica a intrat într-un con de umbră, fără ca nimeni să știe ce se mai întâmplă cu ea.

”Am vrut să fug de el, nu m-a bătut, dar a fost agresiv cu mine. A făcut aceeași greșeală în toate relațiile. Are o problemă cu ego-ul, este o persoană narcisistă. L-am iubit din tot sufletul meu, nu mai vreau să continui și să am vreo treabă cu el. Nu mă merită el pe mine! L-am iubit, am fost tot timpul acolo pentru el. Este dezgustător ce face acum Alex, eu l-am iubit, spunea Daria Radionova, în direct la Antena Stars, în timpul unei confruntări cu Alex Bodi.

Potrivit informațiilor din presă, se pare că bomba sexy s-a mutat în Monaco, mai precis în Monte-Carlo, acolo unde și-a dorit dintotdeauna să locuiască, astfel că unul dintre cele mai mari visuri ale sale au fost îndeplinite. Mai mult decât atât, pe contul ei de socializare, Daria Radionova le-a oferit și sfaturi internauților despre cum trebuie să procedeze dacă vor să își mute animăluțele de companie într-o altă țară.

“A fost destul de ușor. Trebuie doar să le faci vaccinul antirabic și să aibă certificat de sănătate, iar asta este tot”, a scris Daria Radionova pe Instagram pentru toți urmăritorii săi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest