Vedeta se îndrepta spre sediul Antena Stars, când a fost victima unui incident mai puțin obișnuit în traficul bucureștean.
articolul continua dupa recomandari
Diana Pârvu a oferit primele declarații în exclusivitate pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, după ce a fost tamponată, astăzi, în traficul din București. Vedeta a avut parte de o mare sperietură, chiar dacă accidentul în care a fost implicată nu a fost extrem de grav, să-i pună integritatea fizică în pericol, având în vedere că după spusele acesteia se circula bară la bară în acel moment.
„Eram în drum spre voi (nr. sediul Antena Stars) și eram bară la bară, nu ne mișcam. Domnul din spate a accelerat mai multe decât e cazul, nu a respectat distanța, nu știu ce a vrut să facă. M-a lovit din spate, m-am izbit cu capul de scaun, chiar m-am speriat foarte tare. Când am coborât, mașina mea e avariată, portbgajul înfundat, bara zgâriată și o să facem amibilă și m-am speriat foarte, foart tare. Nu știu ce făcea domnul în momentul în care a accelerat atât de tare, ținând cont de faptul că se mergea bară la bară”, a povestit Diana Părvu, în exclusivitate, pentru Spynews.ro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc