Dodo a îngropat securea războiului cu Liviu Kevin: ”El ține legătura cu iubitul meu!”

 

Cântăreața a luat o decizie majoră de dragul lui Patrick. Cine a insistat pentru încheierea pașnică a conflictului dintre cele două vedete.

 

Dodo și Liviu Kevin s-au despărțit până să vină pe lume Patrick, rodul iubirii celor doi. Relația dintre cei doi a fost una deosebit de tensionată, și-au aruncat vorbe grele, iar o bună bucată de vreme, artista i-a îngrădit acestuia accesul la copil. Dar iată că timpul le rezolvă pe poate, iar Liviu Kevin poate acum să-l vadă pec el mic. Dodo le-a dezvăluit reporterilor Spynews.ro cum s-a îndreptat situația dintre ea și tatăl lui Patrick.

 

”În momentul de față am decis să-l las să-și vadă copilul, pentru a mă împăca eu cu mine pur și simplu. Am dat-o la pace, a venit și l-a văzut pe Patrick de două ori până acum. Este ok, adică fiecare e cu viața lui, dar strict pentru copil și atât! Nu pot să zic că ne-am împăcat, pur și simplu am dat-o la pace, fiecare are viața lui, eu mi-am refăcut viața, probabil și el, iar relația dintre noi este strict pentru copil și atât”, a spus Dodo pentru Spynews.ro.

 

Artista a mărturisit că un rol important în această decizie a jucat actualul ei partener, cel care a insistat că este mai bine ca Liviu Kevin să interacționeze cu Patrick. Dodo a mai dezvăluit că ea, personal, nu mai păstrează legătura cu tatăl lui Patrick, ci chiar iubitul ei este cel care intermediază vizitele lui Liviu Kevin la copil.

 

”Nu țin legătura, el ține legătura doar cu iubitul meu pentru că sinceră să fiu iubitul meu m-a încurajat și și-a dorit din suflet să-l las să-și vadă băiețelul pentru că mi-a zis că și eu dacă m-aș pune în locul lui ar fi foarte greu. Iubitul meu nu a avut absolut nimic de comentat și chiar el l-a luat pe Patrick și ne-am văzut cu toții. Ne-am întâlnit toți patru. Lucrurile au decurs foarte bine, foarte frumos, ținem legătura pentru copil, dar nu țin eu legătura cu el, ci iubitul meu”, a mai spus artista.

 

Având în vedere că situația dintre cei doi părinți este pe punctul de a se remedia, Dodo consideră că și Liviu Kevin trebuie să se implice sub toate aspectele în creșterea celui mic: ”Până acum nu s-a implicat financiar, dar sperăm că de acum înainte se va implica. Am căzut de comun acord, e normal să am niște pretenții de la el în creșterea lui Patrick. Nu am făcut nimic legal, ci doar am comunicat și cam atât, sperăm să se și țină de promisiuni”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest