Cântăreața mai are mai puțin de două săptămâni până își va strânge în brațe bebelașul.
articolul continua dupa recomandari
Gravidă în 39 de săptămâni, Dodo a intrat pe ultima sută de metri cu sarcina și, în mod firesc, este năpădită de o sumedenie de gânduri și emoții. Dodo a pregătit totul, înclusiv camera copilului. Fără a ezita, cântăreața a povestit în direct la Antena Stars că abia așteaptă să îl strângă în brațe și să îi aline fiecare durere pe care a simțit-o până acum, mărturisind că o să vină ca o binecuvântare.
Chiar dacă este nerăbdătoare să-l privească și să-l strângă la piept, Doda a declarat că nu se simte pregătită, mai ales că își dorește să-l nască pe cale naturală. Aceasta este conștientă de durerea prin care o să treacă, însă totodată consideră că în timp ce își vede copilul nu o să mai conteze nimic.
"Sunt foarte foarte emoționată. Am aproape 39 de săptămâni, în maxim 2 săptămâni o sa nasc. Abia aștept sa îl strâng în brate și sa vina ca o binecuvântare. Vreau sa nasc natural, am o mica teama, dar ma liniștește ca în momentul în care o sa îl strâng la piept toate durerile o sa dispară. Sunt sincera, nu ma simt pregătită. Am avut noroc cu mama ca ea m a ajutat să cumpărăm tot ce trebuie pentru ca eu nu știam. Bănuiesc ca pe parcurs o sa ma obișnuiesc și nu o sa mai fie asa.", a declarat Dodo la Antena Stars.
Dodo a întâmpinat o sumedenie de probleme în timpul sarcinii. A fost, firesc, marcată de despărțirea de tatăl copilului, Liviu Kevin. Apoi a fost internată în spital, cu Covid 19. Când se afla la urgență a aflat și de moartea bunicii, de care era foarte apropiată. Acum, că toate problemele au rămas în urmă, Doinița privește înainte spre viitor, cu încredere.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc