Dragoș Dolănescu, de la parlamentar, la cărăuș pentru oamenii sărmani! A renunțat la jumătate din salariu pentru donații/ VIDEO

 

Dragoş Dolănescu a renunţat la hainele elegante, şi-a suflecat mânecile și a sărit în ajutorul celor peste un milion de șomeri din Costa Roca. Fiul cel mic al regretatului Ion Dolănescu cară sute de saci cu mâncare, pentru cei sărmani, iar costurile sunt acoperite din salariul lui. Şi chiar dacă e mândru, pentru că face bine, există un aspect care l-a dezamăgit profund.

Ion Dolănescu ar fi fost tare mândru de fiul lui pentru gestul pe care l-a făcut pentru un milion de locuitori din Costa Rica. În plină pandemie de coronavirus, Dragoș Dolănescu donează o sumă mare de bani, în fiecare lună, pentru cei care au rămas fără serviciu sau pentru cei care nu au ce să mănânce. Așa că fiul cel mic al regretatului artist a renunțat la costumul de parlamentar și a trecut la cărat saci cu orez și fasole.

"Am făcut o donație, în timp de mai multe luni de zile în Costa Rica pentru oamenii care au rămas șomeri din cauza coronavirusului. Gândiți-vă că dacă impactul asupra sistemului de sănătate este dur pentru toată lumea, în toate țările din lume, nici nu se pune întrebarea de impactul economic care va fi în următoarele șase luni. Sunt foarte mulți oameni care au rămas fără un loc de muncă. În costa rica sunt 5 milioane de cetățeni, plus un milion de străini care vin să lucreze și dintr-un foc am trecut de la o sută de mii de șomeri, la aproape un milion, ceea ce este foarte grav. Și atunci, eu ca deputat și ca om politic am decis să donez jumătate din salariul pe care îl am și am cumpărat de la agricultori orez și fasole care sunt baza de mâncare a oamenilor din Costa Rica. Sper să ajut măcar cu mâncare oamenii care au mare nevoie." a spus Dragoș Dolănescu, în exclusivitate pentru Antena Stars.

Și să nu vă gândiți că doar cumpără produsele de care oamenii au nevoie, ci le și transportă. Dragoș Dolănescu închiriază o dubiță și merge sute de kilometri pentru a le duce sacii cu mâncare celor nevoiași. Și chiar dacă fericirea persoanelor pe care le ajuta, compensează tot efortul pe care îl depune, dezamăgirea că mai mulți colegi nu i-au urmat exemplul este mare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest