Drama care i-a marcat viața Monicăi Bârlădeanu! A fost bătută cu bestialitate de tatăl său: „Simțeam teroare”

 

Monica Bârlădeanu este una dintre cele mai frumoase femei din România și a fost remarcată și peste Ocean, unde a jucat în numeroase filme. Și chiar dacă numele ei este cunoscut și pe plan internațional, nu mulți sunt cei care știu detalii din copilăria cruntă pe care a avut-o.

În ciuda faptului că a suferit enorm în anii tinereții, Monica Bârlădeanu nu a dorit să vorbească o bună bucată de timp despre bătăile încasate de la bărbatul care i-a dat viață, dar în cele din urmă, a decis să scape de povara pe care o purta pe umeri de atâta timp.

Vedeta a povestit cu tatăl său îi bătea cu bestialitate aât tpe ea, cât și pe fratele ei, iar zgomotele făcute de loviturile încasate au traumatizat-o pe viață. “Zgomotele înfundate, ştii cum e când loveşti un corp şi corpul ăla se loveşte de altceva, dar e un perete şi e o bufnitură. Loviturile în corp sună într-un anume fel. Simţeam teroare. Mai mare teroare era când după un episod din asta nu mai zicea niciunul nimic şi atunci îmi era frică să deschid uşa.” a mărturisit actrița în cadrul unei campanii.

După ani de suferință, Monica Bârlădeanu a transformat chinurile pe care le-a îndurat în copilărie, într-un motor extrem de puternic cu ajutorul căruia a reușit să devină persoana de astăzi.

„Şi când te gândeşti că toată lumea se uită la noi şi zice că suntem prinţese. (...) toate lucrurile astea care îţi dau un complex extraordinar pentru că în primul rând te duci la şcoală şi auzi copii care vorbesc despre tine că eşti orfan, ăla e primul lucru care te complexează. Ei au un tată, tu n-ai asta. Ei au covor persan, tu n-ai. Eu d-asta am fost atât de ambiţioasă să fiu prima, pentru că voiam să-mi câştig dreptul să stau în rând cu ceilalţi copii”, a mai declarat Monica Bârlădeanu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest