După două cumpene mari a ieșit soarele și pe strada lui Liviu Puștiu: „E mai scump și mai valoros decât cel pe care l-am pierdut”

 

Anul nu a început tocmai bine pentru cunoscutul manelist, care a trecut printr-un accident de mașină și un incendiu. Dar iată că acum a primit o mână de ajutor neașteptată.

 

Pentru Liviu Puștiu prima jumătate a lui 2022 nu a fost una foarte bună. Artistul a fost implicat într-un accident de mașină, apoi studioul lui a luat foc și a pierdut tot ce avea de valoare acolo. Între piesele de rezistență se afla și un acordeon, evaluat de manelist la minim 12.000 de euro. Dar iată că fortuna și-a întors fața spre el, iar acesta a primit în schimb, de la o verișoară, un alt acordeon, mult mai valoros. În exclusivitate pentru Antena Stars, artistul a dezvăluit că a cheltuit până acum mai mult 20.000 de euro, mai ales pentru că instrumentele sunt foarte scumpe.

 

„Viața trebuie trăită, trebuie să mergi mai înainte în toate încercările astea ale vieții, trebuie să le lași în spate. (...) Sunt foarte scumpe instrumentele muzicale și accesoriile astea de studio, dar mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am revenit foarte repede. Acolo, în incendiul ăla, eu am pierdut un instrument de suflet, care era unic în lume, era un acordeon foarte valoros, valora destul de mult, peste 12.000-13.000 de euro. O verișoară de a noastră, (...) a avut în casă o moștenire de la socrul ei, un acordeon, o bijuterie. E mult mai scump decât cel pe care l-am pierdut și mult mai valoros.”, a mărturisit Liviu Puștiu, la Antena Stars.

 

Chiar dacă a avut parte de două momente grele, Liviu Puștiu a reușit să treacă cu bine peste ele și se bucură din plin de viață: „Anul ăsta am avut două cumpene de moarte, și accident de mașină, și incediu. Dumnezeu m-a scos cu brio și învingător din toate necazurile astea”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest