A trecut aproape o săptămână de când îndrăgita artistă este internată la spitalul Matei Balș. Cum se simte Elena Merișoreanu după ce a fost infectată cu Covid 19.
articolul continua dupa recomandari
Tulpina Delta, cea mai contagioasă de până acum, a declanșat valul 4 în România. Cazurile cresc cu repeziciune de la o zi la alta, iar numeroase vedete au contactat deja Covid 19. Elena Merișoreanu a crezut inițial că e vorba de o răceală puternică, pe care o poate ține sub control acasă. Însă, când starea de sănătate s-a înrăutățit, ea a chemat imediat salvarea și s-a internat la Institutul Matei Balș din Capitală. Medicii i-au făcut rapid testul și au constatat că este infectată cu noul coronavirus așa că au hotărât să o țină sub control.
De aproape o săptămână, Elena Merișoreanu se află sub supravegherea personalului medical de la Institutul Matei Balș: „Sunt ca niște furnici, tot timpul să îți ofere ajutor, să vadă ce mai ai nevoie. Sunt minunații cu toții de aici”, a lăudat artista modul în care este îngrijită la spital, în cadrul unui interviu acordat Antena Stars.
Vaccinată cu schema completă, Elena Merișoreanu a mărturisit că de la o zi la alta se simte mai bine. În exclusivitate, pentru AntenaStars, vedeta a intrat prin telefon de pe patul de spital: "Ma simt destul de bine. Nu am avut nevoie de oxigen, nu am făcut febra, mi au făcut doar perfuzii cu tratament anti-Covid19. Situația e mult mai buna de când am venit. Eu deși am vaccinurile făcute, se pare că tot l am luat, însă dacă nu le aveam poate aveam o stare mai grava. Boala se ameliorează destul de repede pentru că tratamentele sunt foarte eficiente. Acum a venit doamna doctor și mi au spus ca totul e spre bine. Deci cred ca mai stau o săptămână, poate chiar mai bine, nu știu."
Artista a vorbit și despre circumstanțele în care a contactat virusul.Interpreta de muzică a explicat că atunci când ești artist, lumea vine la tine să te pupe, să facă o poză, sau doar să își spună ceva, ceea ce este suficient pentru a putea lua virusul în zilele de azi: "E de unde am luat? De la filmări sau de la evenimente, că știți cum e… Toți să te pupe, să facă poze…”, a mai spus Elena Merișoreanu
Artista a adăugat: „Ai mei sunt îngrijorați, dar optimiști, pentru că știu că eu nu am alte boli. Sunt o fire puternică. Mai tușesc pentru că iau aceste medicamente care provoacă tusea”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc