Marea doamnă a muzicii populare românești a devenit străbunică, după ce nepoata ei a adus pe lume un băiețel.
articolul continua dupa recomandari
În exclusivitate la Antena Stars, artista a oferit primele detalii despre nepoțelul ei. Nou-născutul a primit nota 10 la venirea pe lume, a avut 3.3 kilograme și 55 centimetri. Nepoata Elenei Merișoreanu a născut prin operație de cezariană.
''Sunt mult prea fericită ca să pot să vă relatez prin vorbe ceea ce simt eu acum. Ce am simțit când l-am luat în brațe, când am fost la maternitate, a fost ceva…parcă nici nu poți să explici. E o bucurie foarte mare.
Vezi că atunci când ai copii mici, când aveam fetele mici mă gândeam, Doamne, să le văd mari, să le văd la școală, la facultate, măritate. Iată, au făcut copii, copiii lor mă bucură. E primul strănepot, Doamne ajută să fie sănătos. Fata (n.r. nepoata) se simte foarte bine, a făcut cezariană.
Copilul a luat nota 10, trei kilograme trei sute, 55 centimetri, are părul mare, m-am și mirat de el, Doamne, ce păr mare are. E băiat, e frumos. Sunt sănătoși, și el, și ea, și asta este cel mai important.'', a declarat Elena Merișoreanu, în exclusivitate la Antena Stars.
Cântăreața a mai spus că nepoata ei are ajutoare de nădejde în creșterea celui mic: ''E foarte entuziasmată de el și nici nu mă gândeam să se ocupe atât de mult de el. Bine, e și ajutată de soacra ei, de mama ei, e bine. Eu mă duc doar să-l văd. Dar, nu mai puțin pentru că acum sunt alte… pe vremea mea nu era ceea ce e acum.'', a mai declarat Elena Merișoreanu, în exclusivitate la Antena Stars
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc