Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, artista a avut mult de suferit în viață, în special în copilărie când a fost victima violențelor tatălui său.
articolul continua dupa recomandari
Una dintre cele mai îndrăgite și apreciate cântărețe de la noi din țară, Emilia Ghinescu nu a avut o copilărie tocmai ușoară. În exclusivitate la Antena Stars, vedeta a rememorat traumele suferite în copilărie. Ea spune că era bătută constant de tatăl său, iar singurul refugiu când erau tensiuni în familie, era bunica ei, cea care îi era mereu alături atunci când tatăl său devenea violent.
Artista a vorbit sincer și despre părinții săi. Emilia Ghinescu îi este recunoscătoare mamei sale pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru ea. Tatăl artistei era destul de violent cu ei, motiv pentru care vedeta fugea des de acasă la bunica ei.
''Îi mulțumesc mamei mele că m-a adus pe lume. Am avut multe lipsuri în copilărie. În momentul în care eram bătută acasă fugeam la bunica. Eu aș fi preferat să rămân la bunica. Nu există niciun fel de motivație pentru violență'', a declarat Emilia Ghinescu în exclusivitate la Antena Stars.
De altfel, cu ceva vreme în urmă, la Acces Direct, vedeta a aprofundat subiectul, spunând că a fost la un pas de moarte din cauza bătăilor la care era supusă. În plus, a existat riscul să nu poată avea vreodată copiii. „Noi am fost generaţia bătută. Tata ne bătea cu ce nimerea şi nu aveam voie să facem anumite lucruri. Eu sunt din a doua căsătorie a mamei mele, însă mereu am întrebat-o pe mama de tata. Tatăl meu nu a vrut să aibă o relaţie cu mine, însă nici eu nu am insistat. Am înţeles că nu prea stătea pe acasă. (...) A existat riscul să nu pot face niciun copil, iar doctora mi-a spus să îi mulţumesc Domnului dacă am să reuşesc, întrucât exista şansa să fac un blocaj renal”, a mărturisit artista la Acces Direct, acum ceva timp.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc