Emilia Ghinescu, sub teroare: ”O face în timpul nopții”

 

Cunoscuta interpretă de muzică populară a dezvăluit coșmarul prin care trece. Cu 7 ani în urmă s-a întâmplat la fel.

Emilia Ghinescu se confruntă cu o situație dificilă, dar care în ceea ce o privește nu este deloc fără precedent. Celebra solistă de muzică populară a dezvăluit pe rețelele de socializare că primește o grămadă de apeluri telefonice în toiul nopții, iar la Știrile Antena Stars a aprofundat subiectul.

„Au fost perioade în care respectiva persoană suna, apoi înceta să mai sune, apoi iarăși suna. Ideea este că o face în timpul nopții. Telefonul meu noaptea oricum stă pe silențios, ceea ce mă deranjează, vă dați seama. Nu am decât un singur număr de telefon, am doi copii care sunt majori, care sunt plecați de acasă, câteodată seara unul dintre copii, băiatul, nu stă cu mine și atunci mi-am dorit foarte mult ca telefonul să fie dat pe tare ca în cazul în care Doamne Ferește are nevoie de ajutorul meu, eu să pot să i-l acord în cel mai scurt timp.", a declarat Emilia Ghinescu.

Solista de muzică populară a spus că s-a mai confruntat cu o situație similar cu 7 ani în urmă. "Nu am răspuns la niciun apel pentru că acum vreo șapte ani de zile am avut aceeași problemă. Atunci am făcut sesizare la poliție, a fost pus telefonul sub urmărire, i s-a pus în vedere persoanei respective să nu mă mai sune și i s-a dat o avertizare. A fost pus sub urmărire telefonul meu pentru că apelurile erau foarte dese și destul de multe și deranjante.", a mai spus artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest