Decizia Episcopiei Huşilor de a muta un preot de la parohia pe care a slujit-o timp de 20 de ani a stârnit revoltă printre enoriaşi. Oamenii vor ca părintele să rămână în biserica din Bârlad pe care cu toţii au ridicat-o de la zero. Revoltaţi, spun că au încercat să-şi caute dreptatea la Episcopiei, dar înaltele feţe bisericeşti aproape că nu i-au băgat în seamă.
Enoriaşii Bisericii Sfântul Spiridon din Bârlad sunt hotărâţi să lupte cu mai marii clerului până când preotul lor va fi readus în parohie. Preotul a fost mutat pentru că nu a reuşit să-şi plătească taxele către biserică şi adunase o datorie de 24.000 de lei. Oamenii au început acum să strângă bani ca să plătească în locul lui, numai să se întoarcă.
În urma acestor reacţii, Episcopia Huşilor a trimis un comunicat prin care motivează de ce s-a ajuns la această decizie.
articolul continua dupa recomandari
L.F.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc