Simona Traşcă, despre cele mai mari regrete din viața ei: „Am realizat că am făcut lucruri pe care nu trebuia să le fac” VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Simona Traşcă a avut parte de o schimbare extrordinară în viaţa personală. Blondina are o relaţie frumoasă, are încredere în partener, este iubită şi respectată. În cadrul unui interviu, în exclusivitate, pentru Antena Stars aceasta a vorbit despre cele mai mari regrete din viaţa ei şi greşeli pe care nu le-ar mai repeta.

Simona Traşcă a spus totul despre starea depresivă prin care a trecut atâţia ani, dar şi care a fost antidotul pentru a ieşi din aceasta. Totodată, blondina a mărturisit şi dacă îşi doreşte un al doilea copil.

„La un moment dat ajungi la o vârstă la care realizezi că anumite chestii era bine să nu le faci. Nu poţi să mai dai timpul înapoi. Cred că m-am maturizat puţin, nu mult. Planuri de viitor, niciodată nu îmi fac, pentru că de fiecare dată când mi-am făcut, nu au ieşit, aşa că ce vrea Dumnezeu. Cea mai fericită mă face copilul meu, sunt binecuvântată că am copil, dar totodată şi pentru persoanele bune din jurul meu.” a declarat Simona Traşcă pentru Antena Stars. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest