Fiica lui Andrei Gheorghe a suferit de depresie: „Nu ai cum să treci prin, trebuie să treci peste”

 

Tânăra a reușit să învingă boala grație prietenului ei cu care este împreună de un an de zile.

 

După ce și-a pierdut ambii părinți, Katarina, fiica lui Andrei Gheorghe a trecut prin momente grele. În exclusivitate pentru Antena Stars, în cadrul unui interviu, ea a povestit că a biruit lupta cu depresia datorită prietenului ei care a ajutat-o foarte mult, fiindu-i mereu alături. Și învățăturile mamei ei au contribuit și au ajutat-o să fie o învingătoare.

 

„Cred că toată lumea a avut momente cu depresia, e o chestie reală cu care ne confruntăm cu toții. Mama spunea mereu <<N-ai cum să treci peste, trebuie să treci prin>> asta facem, trecem prin ea și o asumăm ca pe o parte din noi. Iubitul meu, foarte mult, (n.r a ajutat-o), am întâlnit cea mai drăguță persoană, tocmai am făcut un an împreună (...) Chiar mi-a dat foarte multă viață și mi-a aprins focul iar”, a mărturisit fiica lui Andrei Gheorghe, pentru Antena Stars.

 

Katrina Dyer, fiica lui Andrei Gheorghe cu Petruța, a spus că a reușit să treacă peste momentele dificilă, că dramele din viața ei au ajutat-o în cariera de artistă: „Eu cel mai bine scriu când sunt tristă, uneori îmi fac drame în cap doar ca să pot să fiu tristă, ca să pot să scriu o piesă, e real. Cine nu vrea să își facă părinții mândri? (...) De la o vreme m-am distanțat de foarte multe chestii negative din viața mea, care mă țineau ancorată”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest