Florin Piersic și-a lansat cartea. Declarații exclusive la Antena Stars: „Astăzi, culmea, este ziua soției mele”

 

Marele actor și-a strâns cele mai importante întâmplări pe care le-a trăit între coperțile unei cărti autobiografice.

 

Titanul cinematografiei românești a lansat prima sa carte autobiografică, despre care a spus că va fi și ultima. Evenimentul a avut loc chiar de ziua soției sale, care a primit un exemplar. Florin Piersic a vorbit despre opera sa în exclusivitate la Antena Stars. El a mărturisit că ideea de a scrie o lucrarea autobiografică i-a venit după ce a primit atât de multe cărți de-a lungul vieții sale. În cartea sa, acesta a scris mai multe povestiri din viața sa, pe care le-a adunat din experiențele sale.

 

”Prima și ultima carte. Le-am strâns toate, în bucățele mici. Am fost într-un loc, am scris o întâmplare, ca să nu o uit, dar de fapt, nu uit nimic, dar le-am scris. Într-o bună zi, primind atâtea cărți cadou, la îndemnul unei foarte bune cunoștințe ale mele, am zis ce ar fi să scriu și eu, să pun în hârtie ceea ce am trăit eu. Eu nu scriu și mă gândesc ce sa scriu, ce îmi vine. Astăzi, culmea, este ziua soției mele. Abia a primit-o astăzi, dar ea știe din poveștile mele”, a declarat Florin Piersic.

 

Marele regret al actorului este că mama sa nu poate citi lucrarea pe care tocmai a lansat-o: ”Mi-ar fi plăcut să mai trăiască părinții mei. Mama mea, pe care am adorat-o, a fost o sfântă pentru mine, cred că nici nu avea respirație ca să poată să citească ce am scris eu”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest