Fratele Mădălinei Manole a lansat un nou atac la adresa lui Petru Mircea, după ce acesta i-a interzis lui Marian Manole să își vadă nepotul. Bărbatul a recunoscut că a încercat să facă primul pas în ceea ce privește o împăcare cu fostul cumnat, însă s-a lovit de un zid de indiferență, lucru care l-a deranjat enorm.
articolul continua dupa recomandari
Scandalul dintre fratele Mădălinei Manole și Petru Mircea pare că nu mai ia sfârșit. După moartea tatălui său, pe umerii lui Marian Manole a rămas singurul care mai dovedi că decesul surorii sale nu a fost o simplă sinucidere, ci că la mijloc au existat multe alte detalii necunoscute care au influențat decizia tragică luată de artistă.
Și chiar dacă tatăl Mădălinei Manole a lăsat cu limbă de sânge ca fiul său să continue ancheta pe care au început-o împreună după moartea artistei, Marian Manole a recunoscut că și-a dorit să îngroape securea războiului cu Petru Mircea atât de dragul copiilor lui, cât și al nepotului său.
În ciuda pasului pe care l-a făcut spre o împăcare, fratele Mădălinei Manole s-a lovit de un refuz categoric din partea fostului cumnat, lucru care l-a enervat peste măsură. Pe pagina sa de socializare, fratele regretatei artiste a dezvăluit că Petru Mircea încă nu îi permite să își vadă nepotul.
„Astăzi am încercat o împăcare cu fostul meu cumnat de la Otopeni, soțul Mădălinei! De dragul copiilor noștri! Mihai, băiatul meu, a dorit să-și cunoască vărul, pe Petru jr, fiul Madalinei! Fiind și un timp frumos afară, călduros, am hotărât să mergem la Otopeni, având ulterior și treabă în București! Nu am avut cum să-l anunț telefonic pe fostul meu cumnat că venim într-o scurta vizită acolo, fiind blocat de acesta de mult timp pe telefon! Nu am cum să-l apelez!”, a scris Marian Manole pe Facebook.
Pentru că nu i-a răspuns la telefon, fratele Mădălinei Manole a mers direct acasă la Petru Mircea, în speranța că va reuși să își vadă preț de câteva minute nepoțelul, însă fără niciun succes.
„Mihai și prietena lui pregătiseră și un mic cadou pentru vărul lor! După ora 13:00, am plecat spre Otopeni, cu speranța în suflet că cei doi veri se vor cunoaște! Nu o mai lungesc! Ne-a refuzat categoric! M-a refuzat categoric! Vehement! I-am spus respectuos că eu mă voi retrage, să lase copiii să intre și să-și întâlnească vărul! A spus că Petru jr este la un prieten în vizită! Aveam de gând să mai stăm și să așteptăm, l-am rugat să îl sune! Putea să îl sune pe Pui mic! Nu a dorit!”, a mai transmis el.
Mai mult de atât, potrivit spuselor sale, soțul Mădălinei Manole i-ar fi spus că prezența lui reprezintă motivul pentru care copiii lui și fiul său nu se vor întâlni niciodată. Ajuns la limita disperării, Marian Manole a recunoscut că este extrem de trist din cauza atitudinii pe care Petru Mircea a ales să o aibă, fără să țină cont nicio clipă de faptul că la mijloc se află niște copii care nu s-au cunoscut niciodată, în ciuda gradului apropiat de rudenie.
„În final, mi-a spus, că atâta timp cât eu voi veni acolo, copiii nu se vor vedea! Adică, cu alte cuvinte, eu, fratele Mădălinei, nu voi putea niciodată să-mi văd nepotul! Părinții mei sunt în groapă, amândoi! Au plecat pe lumea cealaltă cu tristețea asta! N-au putut să-și vadă nepotul! Să fii sănătos, Petrule senior! Cât poți să-l mai tii ascuns pe nepotul nostru? În viitorul apropiat, o să-mi las copiii mei să se ducă singuri la poarta casei din Otopeni ca să-și cunoască vărul! Ca Petrică să nu mai aibe motive!”, a conchis fratele regretatei artiste.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc