Fiul Clejenilor este forțat de autorități să revină în țară, chiar dacă acesta a spus că vrea să-și refacă viața în Emiratele Arabe Unite.
articolul continua dupa recomandari
La finalul anului trecut, în noiembrie, când a împlinit 26 de ani, Fulgy a anunțat că-și reface viața în Dubai. Toate bune și frumoase, însă fiul Clejenilor a omis un aspect: are dosar în România pentru consum de droguri, iar una dintre măsurile luate împotriva lui are în vedere obligația de a urma un tratament medical. Astfel, Fulgy ar trebui să revină în România din Orașul Milionarilor, pentru a se decide dacă mai trebuie să urmeze sau nu tratamentul cu pricina.
„Este o situație ingrată, mai rar întâlnită (...) Cu siguranță, această chestiune provine din dosarul penal pe care l-a avut, acea condamnare penală pe care a avut-o, din care una din interdicțiile pe care le-a avut a fost acel tratament medical sau de specialitate cu privire la consumul de droguri. Dumnealui trebuie să respecte această măsură ce a fost aplicată de instanța de judecată, trebuie să se dispună în cauză sau se va dispune în cauză o expertiză medico-legală, care să ne spună foarte clar dacă tratamentul medical mai trebuie urmat sau nu. Aici poate să fie vorba de o măsură de siguranță sau să se renunțe la acel tratament medical, care nu mai trebuie urmat, dar asta se face în urma unei expertize medico-legală. Așa prevede procedura, este o chestiune mai rar întâlnită”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin, la Știrile Antena Stars
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc