Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul autohton. Au două fetițe minunate, însă odată cu responsabilitatea de părinți, momentele în doi sunt din ce în ce mai rare. Astfel că nu e de mirare că atunci când prind puțin timp pentru ei, nu mai țin cont de locul în care se află! Iar ca dovadă stă scena romantică cu care și-au delectat fanii!
articolul continua dupa recomandari
Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt îndrăgostiți iremediabil unul de celălalt. Între ei există o chimie la fel de puternică precum la începutul relației, însă de când au devenit părinți, timpul petrecut în doi a devenit din ce în ce mai rar.
Artistul și prezentatoarea TV s-au focusat pe viața de familie, însă nu și-au neglijat nici carierele, odată cu creșterea celor două fetițe, atât Tavi Clonda, cât și Gabriela Cristea, revenind pe micile ecrane, spre fericirea admiratorilor săi.
Sărut pasional cu Tavi Clonda
Recent, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au decis să le împărtășească fanilor un moment de tandrețe pe care l-au avut într-un moment de intimitate. Cei doi au fost protagoniștii unui sărut pasional care a fost imortalizat de unul dintre prietenii care se afla cu aceștia.
Gabriela și Tabi au reușit să găsească puțin timp pentru ei, chiar dacă au fost însoțiți de cele două micuțe ale lor, iar ca drept dovadă stă imaginea postat de prezentatoarea TV pe contul său de socializare.
„Printre griji, alergături, copii... ne amintim mereu de iubirea noastră. Aici am avut timp doar de câteva minute să vedem cum apune soarele pe lac și romantismul ne-a și cuprins”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc