Gabriela Cristoiu, panicată la miezul nopții: „Am văzut clanța cum se ducea în jos!”

 

Bruneta a trecut prin momente cumplite și a povestit întreaga întâmplare, care a derminat-o să părăsească domiciliul, în exclusivitate la Antena Stars.

 

Gabriela Cristoiu se teme să mai doarmă în propria casă. Și asta ca urmare a unui incident care a bulversat-o total. S-a întâmplat în miezul nopții ca cineva să-i încerce ușa de la casă, după cum susține vedeta. În acel moment, ea s-a panicat și nu a mai reușit să-și găsească propriul telefon pentru a lua legătura cu autoritățile. Drept urmare a luat decizia ca pentru câteva zile să doarmă la o prietenă apropiată.

 

„În jurul orei 12 noaptea, eram în pat și la un moment dat, am auzit o cheie în ușă. La mine aici nu are nimeni cheia să poată intra. M-am speriat foarte tare. Nu îmi găseam telefonul să sun la poliție pentru că era cineva care încerca să îmi deschidă ușa, efectiv. Am văzut clanța cum se ducea în jos. Am auzit niște zgomote foarte mari”, a povestit bruneta clipele de groază prin care a trecut.

 

Vedeta are o vagă bănuială cine ar fi putut să-i încerce ușa de la casă. Ea crede că poate fi vorba de un fost iubit sau un vecin, dar nu exclude nici variant unui hoț, mai ales că în ultima vreme s-a lăudat pe rețele că are o avere destul de însemnată: „Nu știu cine are putea să fie, un vecin, un fost iubit. Mi-am făcut curaj și am deschis ușa până la urmă, dar nu era nimeni. Eu am bănuit că este un vecin care stă cu mine pe același palier. M-am speriat foarte tare. Îmi bătea inima foarte tare și nu știam ce să fac. Mi se pare foarte ciudat ca la ora 12 noaptea... nu cred că este cineva care să greșească ușa. (...) Eu bănuiesc că cineva a încercat să spargă ușa sau că este vreun fost iubit”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest