oară.
articolul continua dupa recomandari
Georgiana Lobonț este împlinită pe toate planurile. Profesional îi merge excelent, fiind în multe momente numărul 1 în tranding, având numeroase cântări și evenimente. Dar și în plan sentimental are cu ce se lăuda: cu o familie destul de numeroasă, fiind deja mamă a doi copii. Surprinzător sau nu, cântăreața nu doar că nu ar spune nu unui al treilea copil, ci consideră că ar fi o binecuvântare venirea lui pe lume.
În direct la Antena Stars, Georgiana Lobonț a anunțat că își dorește să devină din nouă mamă. Deși are doi copii acasă, artista consideră că familia ei ar fi completă abia după ce ar naște și cel de al treilea copil, mai exact un băiețel. Artista și soțul ei au planuri destul de serioas, astfel că Goergiana Lobonț a explicat că încă nu lucrează la acest aspect, însă dacă s-ar întâmpla, ar fi o binecuvântare pentru ei, concluzionând că dorințele devin mereu realitate.
"Deci eu dacă aș rămâne însărcinată, ar fi o binecuvântare. Eu oricum îmi doresc, deci sigur o să se întâmple pentru că ceea ce îți dorește devine realitate, știți cum e. La un moment dat am început să plâng și acela a fost momentul în care am cedat ca și persoană. Eu cred că datorită copiilor am înflorit. Ne-au adus bunăstare pe toate planurile. Și cum dacă s-ar putea să rămân însărcinată, ar fi o binecuvântare. Eu îmi doresc să vină un băiețel, al treilea să fie băiețel", a declarat Georgiana Lobonț la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc