Gheorghe Zamfir este una dintre emblemele României, fiind cunoscut drept “regele naiului” în lumea întreagă. În cadrul emisiunii Legendele cu Dan Negru, maestrul a oferit amănunte incredibile din intimitatea vieții sale și a dezvăluit că a fost la un pas de a se sinucide din cauza tatălui său.
articolul continua dupa recomandari
Gheorghe Zamfir este interpret, compozitor și muzicolog și are o carieră în muzică de mai bine de cinci decenii și jumătate. De-a lungul timpului s-a făcut remarcat grație talentului incredibil pe care îl posedă, dar și a muncii titanice pe care a depus-o pentru a ajunge în punctul în care se află.
Însă toate astea nu ar fi fost posibile dacă nu reușea să își convingă tatăl să îl lase să facă muzică. Marele naist a povestit că și-a amenințat propriul părinte cu sinuciderea dacă nu îi permitea să intre în tainele muzicii.
„Eu am fost păstor de capre. A fost foarte marcant momentul. Cred că a început cam prin anii când eu eram deja conștient, anii trimiterii la școală. Cam pe la 7 ani am început să pasc, în fiecare zi, în fiecare an, până în anul plecării mele la liceul de muzică din București. Această plecare a constituit o aventură de nespus. I-am spus tatăl lui meu: „tată, dacă nu mă dai la muzică, eu mă sinucid”. L-am presat cu treaba asta până când a luat-o razna”, a spus Gheorghe Zamfir.
Potrivit spuselor sale, un ajutor de nădejde în convingerea tatălui său de a-l lăsa să facă muzică a fost chiar mama lui care l-a susținut în permanență. Mai mult decât atât, Gheorghe Zamfir a recunoscut că insistențele lui și ale mamei sale l-au dus pe părintele său într-o stare “de nepovestit”, dar chiar și așa, acesta a acceptat ulterior ca fiul lui să facă muzică.
„Mama l-a repus într-un echilibru oarecare „Tudorică, dacă tu nu dai copilul la școală de muzică... El mi-a spus mereu când tu te duci la serviciu, plânge, urlă cu acordeonul în brațe și spune că se sinucide. Pierdem copilul. Tata a intrat într-o stare de nepovestit. Într-o vară, în anul 1955 s-a dus la București, la școala militară, la fanfară și a aflat în iunie că examenele se încheiaseră. Tatăl a fost fierar, apoi băcan, ucenit. Mama s-a născut în 1914, era mai mare decât tata cu 3 ani. S-a căsătorit cu mama la 17 ani. Pe mine m-a avut la 24. Eu am început prima dată la fluier, după am început pe la 6 ani la muzicuță, apoi la mandolină”, a mai spus Gheorghe Zamfir.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc