Gina Matache, despre fiica ei la aniversarea a 42 de ani: „Ea este cameleonică, e femeia-copil, copilul-femeie”

 

Mama Deliei a fost prezentă la concertul aniversar pe care artista l-a susținut la împlinirea a 42 de ani.

 

Delia a împlinit 42 de ani și așa cum a obișnuit în ultima perioadă a susținut un concert aniversar, pentru a-și petrece ziua alături de fanii ei, așa cum face de câțiva ani încoace. În public, la eveniment, a fost prezentă și Gina Matache, mama artistei. În exclusivitate pentru Antena Stars, aceasta a transmis un mesaj pentru copila ei.

 

„Deja petrecerea la noi a început (...) Nu pot să îi urez decât să fie fericită, pentru că s-a plimbat pe unde și-a dorit suflețelul ei, atât, fericire maximă. Chiar nu am avut timp să stau de vorbă cu ea, abia aștept să iasă de pe scenă, să pot să stau așa pe îndelete și să îi fac eu cadoul pe care îl știu eu. Ea este cameleonică, e femeia-copil, copilul-femeie, are ceva al ei”, a declarat Gina Matache, într-un interviu acordat pentru Star Matinal

 

Tot pentru Antena Stars, Delia a divulgat care sunt principalele dorințe pe care le are la 42 de ani: „De ziua mea îmi doresc să fiu puternică, să fiu cu aceeași poftă de viață și cu chef de muncă, cu chef de urcat munți, de colindat țări. Vreau să am același apetit, să mențin treaba asta. Am un pic sindromul lui Peter Pan, cred că sunt un copil mare și cred că te poate menține uman, dar și fresh. Maturizare, dar nu prea multă. Sunt un om responsabil, dar nici nu vreau să mă grăbesc”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest