Vedeta s-a ars cu ceai din neatenția soțului și speră să nu rămână cu semne care să-i pună în pericol cariera. Larisa a povestit coșmarul prin care a trecut la Star News.
articolul continua dupa recomandari
Nu era suficient că era răcită și nu se simțea prea bine, că Larisa Udilă s-a ars și cu ceai. S-a întâmplat într-o benzinărie, după ce soțul Alexandru Ogică, din neatenție, a atins o bordură cu roata și conținutul cănii de ceai s-a vărsat pe picioarele Larisei. Vedeta nu a stat pe gânduri și a schimbat rapid traseul, ajungând la urgențele Spitalului de Arși pentru controale amănunțite.
„Eram foarte răcită, am răgușit foarte tare și aproape că nu puteam să mai vorbesc deloc, așa că am decis să ne oprim la o benzinărie și l-am pus pe soțul meu să-mi aducă un ceai. La benzinăria respectivă ceaiul era foarte mare, cana foarte plină și nu avea capacul pus deasupra. Și i-am spus soțului meu să stea puțin să se răcească ceaiul. El, grăbindu-se acasă, a intrat într-o bordură și norocul meu a fost că nu am ținut ceaiul deasupra picioarelor, îl țineam în partea stângă jos”, a spus Larisa Udilă, în cadrul emisiunii Star News.
Graba soțului a stricat așadar treaba și picioarele Larisei Udilă, întrucât ceaiul fierbinte, scăpat de vedetă pe jos pentru a-și proteja fața, a ajuns pe pulpe, provocând durere și o rană destul de vizibilă.
„În momentul în care am văzut că a intrat într-o bordură, de frică să nu cumva să-mi vină ceaiul fierbinte pe față, i-am dat drumul jos, dar tot a sărit din cană în spatele picioarelor. Am fost foarte supărată, am făcut o criză de nervi, am plâns, am urlat, am rămas și mai rău fără voce. M-am dus la Spitalul de Arși, mi-am luat o cremă de acolo și am avut grijă să îngrijesc cât se poate de mult rana. Deocamdată încă arată foarte nașpa, dar sper să nu rămân cu semn”, a adăugat vedeta.
Larisa Udilă a trecut peste durere, acum se teme cel mai tare să nu rămână cu semne pentru că în aceste condiții cariera ei ar avea de suferit, întrucât una dintre activitățile ei principale e cea de a fi pozată, iar în aceste circumstanțe nu ar mai putea îmbrăca lucruri prea scurte că s-ar vedea semnele cu pricina.
„Am suportat niște usturimi îngrozitoare și am adomit urlând de plâns. Eu nu aveam acasă miere și ceai, din acest motiv m-am oprit la o benzinărie de lângă casă să-mi iau. Rana arată foarte urât, sunt două pete mai negre, pe piciorul meu și pe mine mă dezavantajează foarte tare asta pentru că jobul meu este să pozez, să fac filmulețe și atunci se vede orice aș îmbrăca scurt, dar sper că în timp nu se va mai vedea”, a mărturisit Larisa Udilă
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc