Ieftin, rapid, chiar la tine acasă! Schimbă culoarea părului fără să te vopseşti

 

Te-ai săturat de culoarea părului şi ai vrea să îi dai un nou suflu, poate câteva reflexe sau pur şi simplu vrei să îl închizii cu 2-3 nuanţe? Te sfătuim să nu dai fuga la supermarket în căutarea unei vopsele de păr scumpe, ci să iei în considerare alternativele naturale.

Este posibil să ne schimbăm vopsim părul sau să-i dăm pur şi simplu anumite reflexe pregătindu-ne singure, acasă, produsele necesare.

Pentru a închide părul cu 1-2 nuanţe

După şamponare, toarnă pe păr o ceaşcă de ceai de nuc sau salvie şi lasă infuzia să acţioneze aproximativ 10 minute, apoi clăteşte şi aplică balsamul pentru a evita ca părul să devină uscat.

Pentru a obţine efecte aurii


Prepară o emulsie dintr-un gălbenuş de ou şi puţină apă şi aplic-o după şamponare, pentru aproximativ 10 minute, conform csid.ro. Clăteşte de câteva ori pentru a elimina mirosul neplăcut.

Pentru a obţine efecte luminoase


O clătire finală cu apă şi oţet alb dă luciu culorii naturale a părului, dar nu trebuie folosită prea des această strategie pentru că usucă părul. De asemenea, clătirea cu oţet nu este recomandată pentru părul vopsit sau ondulat permanent.

L.F.

Foto: Hepta


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest