Ilinca Vandici, o altă femeie din viața lui Ciprian Marica, înșelată de fostul fotbalist! „Eram o marionetă pentru el”

 

Ciprian Marica este protagonistul tuturor tabloidelor din România, după ce a apărut într-un videoclip compromițător cu soția unui alt bărbat, într-o cameră de hotel. Dar Ioana Marcu nu este prima femeie pe care a înșelat-o, iar istoricul său amoros vorbește de la sine. Printre femeile care au făcut parte din viața lui se numără și Ilinca Vandici, care, în urmă cu ceva timp, a făcut dezvăluiri incredibile despre relația cu fostul fotbalist.

În ciuda faptului că Ciprian Marica și Ioana Marcu păreau că formeaza cuplul perfect, în care nimeni și nimic nu ar putea inverveni, iată că imaginile devenite virale recent cu actul trădării, spun cu totul și cu totul altceva. Și chiar dacă primul gând pe care l-a avut toată lumea a fost că poate din relația celor doi a lipsit ceva, se pare că trădarea partenerelor a fost întotdeauna în sângele sportivului.

Cu o reputație de „Don Juan”, Ciprian Marica a reușit sa cucerească mai multe domnițe din showbiz-ul autohton, printre ele fiind și Ilinca Vandici. Vedeta dădea de înțeles, într-un interviu acordat în 2019 pentru avantaje.ro, că a fost și ea înșelată de fostul fotbalist, dar motivul din cauza căruia nu a dorit să vocalizeze acest gest a fost teama.

„Da, și eu am fost înșelată! N-am vorbit despre acest lucru până acum de teamă. Însă acum simt că voi veți înțelege și mai bine cine sunt, prin dezvăluirile pe care vi le fac. Am încercat să port o discuţie civilizată, fără crize şi isterii, plecând de la întrebarea: «De ce ai făcut asta?» ”, spunea Ilinca Vandici anul trecut, conform sursei citate.

Mai mult decât atât, celebra prezentatoare TV dezvăluia că din cauza relației defectuoase pe care a trăit-o alături de Ciprian Marica, ajunsese să nu se mai recunoască, fiind nevoită să joace un rol de fiecare dată când simțea că ceva nu este în regulă.

„Eram veșnic zâmbitoare, aranjată, relaxată când eu, de fapt, în sufletul meu eram terminată. În momentul în care eram singură aveam stări de anxietate, nu mai aveam încredere în mine absolut deloc. Frustrările din plan sentimental se transferau în frustrări și pe plan profesional. Eram o marionetă, o păpușă, o jucărie pentru el!” a mai spus vedeta pentru avantaje.ro


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest