Ilona Brezoianu, o nouă replică amuzantă în online: „Io-s actriță, nu educatoare”

 

Blondina și-a surprins din nou urmăritorii cu o postare plină de umor, după ce a fost criticată pe Instagram.

 

Ilona Brezoianu este mereu surprinzătoare, atât în viața reală, dar și pe online. Recent, actrița a fost criticată de un internaut că nu ar fi scris ceva corect pe Instagram. Respectivul îi atrăgea atenția că ar putea fi urmărită de copii pe rețelele de socializare, iar aceștia ar putea învăța astfel greșit să scrie. Atât a trebuit, iar actrița s-a declanșat instantaneu.

 

Certată de respectivul internaut, Ilona Brezoianu nu a stat mult pe gânduri și a venit cu replica. Ea a transmis că locul copiilor nu este pe internet, ci în natură, să se bucure de viață. În plus, vedeta nu și-a asumat rolul de educatoare, spunând că ea este actriță de meserie.

 

„M-a apostrofat un urmăritor cu păreri că să scriu corect, că se uită copiii pe Instagram. Copiii tre să fie în parc, nu pe Instagram. Asta o dată și dacă se țin de școală, o să se sesizeze că nu e corect. Io-s actriță, nu educatoare. Nu mai veniți cu păreri d'astea că mă plictisiți”, a scris Ilona Brezoianu, pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest