Bella Santiago se pregătește cu entuziasm pentru cel mai important moment din viața ei. Într-o rochie de mireasă spectaculoasă, artista caută încă modelul perfect. Lista invitaților s-a extins la 300, iar pe aceeași scenă cu ea vor cânta artiști celebri. Bella Santiago a dezvăluit noi detalii despre cum se va desfășura ziua cea mare.
Bella Santiago vrea să strălucească în ziua nunții sale, iar rochia de mireasă pe care a purtat-o la Antena Stars a fost impecabilă. Chiar dacă mai este puțin timp până la marele eveniment, emoțiile o copleșesc deja. Viitorul soț al artistei contribuie la suspans, refuzând să îi dezvăluie nimic despre aspectul său în ziua nunții.
Astfel, discreția rămâne între cei doi. Bella Santiago și logodnicul său se vor întâlni pentru prima dată la biserică, fără să știe cum va arăta celălalt. Cântăreața respectă decizia partenerului său și nu dorește să afle nimic înainte de momentul potrivit, având încredere deplină în bărbatul cu care urmează să se căsătorească.
"Va fi o surpriză, ne vom vedea doar la biserică. El va fi la altar, iar eu voi intra ultima în biserică. A fost foarte curios, dar i-am spus să nu mai pună întrebări. A participat la probe și mi-a spus că nu-mi va arăta costumul. Dacă el consideră că este un secret, nu voi atinge telefonul lui. Ne avem încredere unul în celălalt", a declarat Bella Santiago la Antena Stars.
articolul continua dupa recomandari
Mama cântăreței nu va putea participa la marele eveniment din viața fiicei sale, lucru care o întristează de fiecare dată când se gândește la asta. ”S-a râzgîndit să nu mai vină. A spus că este foarte frig aici. E lung drumul. O să mă sune cu video. M-am supărat la un moment dat, pentru că voiam să fie lângă mine. Este singura dată când o să mă mărit.”, a mai spus artista
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc