În ce stare se află mezzosprana Maria Macsim Nicoară, după ce a fost operată a treia oară

 

Au trecut deja patru luni de când mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a suferit un accident teribil în propria casă. Artista  a fost operată a treia oară și a decis să nu se mai întoarcă în locuința în care a avut loc incidentul, încă neelucidat.

Maria Macsim Nicoară se află de mai bine de două luni în grija familiei sale, după ce cadrele medicale au externat-o la insistențele rudelor sale. Specialiștii sunt mulțumiți de modul în care decurge recuperarea mezzosopranei de când s-a trezit din comă, mai ales că ultima intervenție chirurgicală pe care a suferit-o recent a fost un real succes.

În ce stadiu se află ancheta

Pe data de 9 mai 2020, Maria Macsim Nicoară a fost protagonista unui accident care i-ar fi putut fi fatal. Mezzosoprana a ajuns în stare gravă la spital, la aproximativ 8 ore după ce ar fi căzut pe scările interioare ale vilei în care locuia cu soțul ei. Cea care a alertat autoritățile a fost soacra sa, după ce a fost de chemată de fiul ei ca să verifice starea soției. Cei doi au declarat autorităților că artista ar fi căzut pe scări, după un dezechilibru cauzat de consumui excesiv de alcool.

Deși au trecut deja patru luni de la accident, nu a fost anunțată nicio rezolvare concretă a cazului. Se pare că oamenii legii nu au mai trecut de mult pragul casei în care s-a produs nefericitul incident, iar la dosar nu a fost adăugat niciun detaliu nou.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest