Înfometarea nu este soluţia către silueta perfectă! Cât este de periculoasă "dieta fără mâncare"?

 

Cu toţii ne dorim să trăim sănătos, să mâncăm ceea ce este bun pentru organism, să facem mişcare cât mai multă. Dar nu reuşim întotdeauna. Viaţa agitată ne dă toate planurile peste cap. Şi aşa ajungem să acumulăm kilograme în plus. Pentru a rezolva problema cei mai mulţi recurg la înfometare.

Această metodă pare cea mai scurtă cale către silueta mult visată. Specialiştii însă ne îndeamnă să nu facem aşa ceva. Ne putem trezi cu probleme grave de sănătate. Explicaţia este foarte simplă. În momentul în care corpul începe să primească mâncare mai puţină, intră în panică, intră în modul "supravieţuire".

Primele kilograme care se vor evapora sunt reprezentate de pierderea de apă din organism şi nu ne vom mai simţi balonaţi. Apoi, vor exista nişte pierderi de grăsime, dar odată cu asta şi slăbirea organelor, o posibilă anemie, şi cu siguranţă o carenţă în depozitul de vitamine acumulate în corp. După ce am ars tot depozitul de carbohidraţi şi zahăr, inclusiv cel din organele vitale, începe descompunerea la nivel celular a muşchilor pentru a avea proteinele necesare supravieţuirii.

Mai mult, şi înfăţişarea noastră va avea de suferit, întrucât lipsa de vitamine din corp va duce la pierderea în greutate excesiv de nesănătoasă, la pierderea unei danturi frumoase, a unei manichiuri îngrijite, la ruperea şi căderea părului. Aşadar, cel mai bine ar fi să mâncăm mai puţin, la ore fixe şi cât mai multe legume şi fructe. Dar cel mai important este să avem răbdare, dacă vrem să slăbim frumos şi sănătos. 

Foto: Hepta

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest