Ioan Lascăr, mărturii inedite! Povestea de viaţă a celebrului chirurg

 
+2 click pentru
galerie

Este un maestru al bisturiului, iar în acest moment se numără printre chirurgii de talie internațională, cu performanțe deosebite în domeniul microchirurgiei. A uimit o lume întreagă prin intervenţii unice, la nivel mondial. Profesorul Ioan Lascăr, căci despre el vorbim, ne-a acordat un interviu în exclusivitate despre depăşirea limitelor în cariera lui de peste 44 de ani.

Drumul său în viaţă a fost destul de sinuos şi cu momente de inceritudine. A fost nevoit să aleagă între a fi preot, precum tatăl său şi a fi medic, aşa cum şi-a dorit mereu mama lui. A ales cu inima şi a urmat calea ...corectă. La doar 17 ani era deja student în primul an de facultate la Medicină, şi asta pentru că a fost dat la şcoală când încă nu împlinise 6 ani. La 16 ani şi jumătate absolvea liceul din Comăneşti ca şef de promoţie. A intrat la facultatea de medicină, deşi concurenţa a fost aprigă! S-au bătut câte 23 pe un singur loc. A intrat cu brio, a studiat pe brânci, iar după absolvirea facultăţii, a fost repartizat pe un post de medic generalist.

Îşi aminteşte cu drag de prima experienţă chirurgicală, evident, pe animale de laborator. Însă, nu mult timp a trecut până să uimească lumea medcială din România. A realizat prima replantare a unei extremităţi amputate.

L.F.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest