Chiar dacă în urmă cu puțin timp vorbeau de organizarea cununiei religioase, iată că alta este situața în relația lui Ilie Năstase cu Ioana Simion. Printre cei surprinși de anunțul divorțului făcut de brunetă, se află și fostul mare tenismen, care a crezut că este vorba doar de o glumă.
articolul continua dupa recomandari
Mariajul Ioanei Simion cu Ilie Năstase nu a fost deloc unul roz, așa cum părea din exterior. Soția tenismenului a dezvăluit că nepotrivirea de caracter și jignirile care i-au fost aduse, în ultima perioadă, de partenera de viață au făcut-o să își dorească separarea definitivă, la doar un an de când au spus „Da!” în fața ofițerului stării civile.
Astfel că Ioana Simion a depus deja solicitarea de divorț, la Judecătoria din Constanța, însă Ilie Năstase nu a vrut să accepte despărțirea, motiv pentru care separarea nu va mai avea loc pe cale amiabilă, la notar. Mai mult de atât, fostul mare tenismen a „amenințat-o” că nici la tribunal nu va veni.
"Da, este adevărat, astăzi (n.r. -ieri) facem procedura. La tribunal, pentru că Ilie nu vrea să vină să semneze. A crezut că glumesc când i-am spus că divorţez. Nici acum nu crede. Îmi pare foarte rău, dar eu am răbdat, i-am dat timp să se schimbe. Nu s-a întâmplat nimic. Cert este că îi voi purta în continuare respect, vom rămâne prieteni. Dacă are nevoie de ceva, îl voi ajuta. Chiar şi acum vorbim, îl duc cu maşina unde are nevoie să ajungă, facem cumpărături. E normal să comunicăm. Dar doar atât. Nimic mai mult. Eu îmi doresc să fiu sănătoasă şi liniştită", a dezvăluit Ioana Simion pentru Click.ro
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc