Janni, întâmplări haioase din bucătărie: „Era viu, a sărit”

 

Câștigătorul Chefi la Cuțite a rememorat o serie de amintiri din bucătărie.

Janni este acum un as în bucătărie, dar nu a fost așa dintotdeauna. Oamenii sunt sortiți greșelii, iar nici Janni nu a făcut excepție. A făcut o serie de gafe majore. Una pe care a împărtășit-o cu telespectatorii Antena Stars a fost când a confundat zahărul cu sarea, astfel încât restaurantul unde lucra a trebuit să arunce 30 de litri de ciorbă.

"În bucătărie, în general este un spațiu unde se întâmplă multe. Avem acțiune, avem foc, pasiune. Când am început eu să gătesc, chef-ul mi-a dat o rețetă, trebuia să gătesc treizeci de litri de ciorbă. Am tăiat toate legumele, am început să gătesc, iar în rețetă era trecut un gramaj de sare, iar eu în loc de sare, am pus zahăr. Ciorba a fost oribilă, mi-a fost frică, nu știam ce să spun, ce să fac. Două zile nu am mai vorbit cu chef-ul. Pentru mine a fost funny, dar pentru el nu, deloc. Nu am spus nimănui ce am făcut, am așteptat până a aflat cineva. Am așteptat până ciorba respectivă a ajuns pe masa unui client și a observat că este oribilă. În acest timp am mai gătit o ciorbă, dar produsele folosite au trebuit aruncate, asta nu a fost ok. ", a declarat Chef Janni.

O altă întâmplare de care câștigătorul Chefi la Cuțite și-a adus aminte cu zâmbetul pe buze a fost când a trebuit să gătească un crab adus viu: "În bucătărie se întâmplă tot timpul ceva. Într-o zi am gătit crab, acesta era viu. Am deschis cutia, iar crabul a sărit. L-am căutat toată ziua în bucătărie."


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest