Jo a încercat o nouă relație după despărțirea de Juno: „Am nevoie să îmi dau mie timp și spațiu”

 

La finalul lui august, vestea despărțirii dintre Jo și Juno a cutremurat lumea showbiz-ului românesc. Artista a făcut o serie de dezvăluiri în exclusivitate la Antena Stars despre cum este viața fără Juno.

 

Jo și Juno au fost implicați într-o frumoasă poveste de iubire care a durat mai bine de patru ani, dar care s-a încheiat furtunos la finalul acestei veri. Cântăreața nu are timp în acest moment de o nouă idilă, pentru că are foarte multe proiecte. Jo nu a trecut prin cele mai frumoase clipe, însă în prezent are o atitudine pozitivă.

 

„Tot ce îmi doresc pentru omul cu care am fost este să fie bine, să fiu bine și eu, ca să putem să creștem fiecare pe plan individual, pentru că știu că și el e ca mine. Suntem doi oameni care ne dorim binele oamenilor (...) Deocamdata nu simt nevoia să îmi refac viața pentru că sunt atât de implicată în ceea ce fac și atâtea proiecte”, a declarat Jo, pentru Antena Stars.

 

Artista a dezvăluit că a încercat să-și refacă viața sentimentală după despărțirea de Juno, dar a renunțat rapid la idee, susținând că are nevoie de timp și spațiu doar pentru ea: „Am încercat să fac chestia asta acum puțin timp și mi-am dat seama că nu aveam timp și nici dorință să mă ocup de planul ăsta, pentru că poate m-am ocupat atât de mult de planul ăsta în trecut, încât acum am nevoie să îmi dau mie timp și spațiu, să pot să cresc și să pot să fac lucrurile așa cum am fost eu înzestrată să le fac și pentru care m-a lăsat Dumnezeu pe pământul ăsta”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest