Karmen Minune, reuniune de gradul zero cu toată familia, în plină pandemie! Ce au făcut ca să se poată reîntâlni/ FOTO

 

Dacă izolarea în propriile locuințe a fost mai ușor de suportat până acum, sărbătorile care, în mod normal, sunt petrecute alături de cei dragi, au făcut ca măsurile de siguranță impuse de autorități să devină extrem de greu de respectat. Astfel că fiica lui Adrian Minune s-a gândit la o soluție atât pentru ea, cât și pentru restul familiei sale pentru a petrece împreună Sfintele Paști.

Karmen a postat, recent, o imagine cu toată familia sa, care a venit însoțită de un mesaj în care a dezvăluit că după două luni în care au stat despărțiți, au făcut și imposibilul ca de Paște să se reunească și să fie împreună. Doar că potrivit prevederilor în contextul pandemiei, această reîntâlnire nu ar fi trebuit să fie posibilă, până la ridicarea stării de urgențe din România.   

"Împreună suntem cei mai fericiți! • Perioada asta m-a făcut să apreciez ceea ce contează mai mult ca niciodată. După două luni, în Sfânta zi de Paști ne-am reunit, mi-a fost tare dor de ai mei. Familia este totul. Sper că ați petrecut frumos! Vă iubesc ❤️”, este mesajul scris de fata cea mare a lui Adi Minune pe pagina ei de Instagram.

Așa cum era de așteptat, urmăritorii artistei s-au împărțit în două tabere: cei care s-au bucurat că este, din nou, în sânul familiei sale și cei care au criticat-o pentru că nu a respectat măsurile de siguranță care sunt aplicabile pentru toată lumea.

După valul de critici primit, Karmen a postat un filmuleț pe instastory în care a dezvăluit că înainte să se reîntâlnească, absolut toți membrii familiei au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatele au ieșit negative. Dar chiar și așa, legea e lege pentru toți, nu-i așa? 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest