Keo a studiat la Geneva, dar s-a lansat în muzică în România! „O întâmplare năstrușnică”

 

Artistul a divulgat cine este compozitorul celebru care l-a împins de la spate să urce pe scenele din România.

În adolescență, Keo nu a avut prea mare tangență cu România. Și asta pentru că părinții lui l-au dus de mic în Elveția, unde a studiat muzica. Artistul a îmbinat utilul cu plăcutul, fondând și o trupă de rock alternativ. El a dezvăluit la Antena Stars că Marius Țeicu, apropiat al familiei, l-a ajutat să se lanseze în România, fiind impresionat de piesele compuse de tânăr.

„Părinții mei au plecat când eu eram foarte mic și mi-am făcut toate studiile în Geneva, în Elveția, unde aveam și acolo o trupă de rock alternativ. Pe vremea aia, era foarte la modă rock-ul alternativ, la noi mai puțin, era mai spre dance. A fost o idee puțin năstrușnică să vin să mă lansez în România. A fost o chestie, a fost întâmplare, de fapt. M-am întâlnit cu un drag prieten de-al părinților mei, Marius Țeicu și eu aveam piese care erau în limba franceză. Și mi-a spus că sunt foarte tari piesele astea”, a declarat Keo, la Star Matinal.

În interviul acordat pentru Antena Stars, artistul a mai adăugat: „Mereu am vrut să îmi cânt piesele mele, în universul meu, eu acolo mă simt bine (...) E o parte din mine și nu doar voce. Tot ceea ce compun, ceea ce produc te duce într-o zonă, într-un univers al meu. Îmi place foarte mult munca de studio, de creație, dar îmi place și extraordinar de mult să fiu pe scenă, pentru că este o energie pe care publicul ți-o întoarce pe loc”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest