La ce intervenție estetică a recurs Ioana Grama, după ce a fost făcută “grasă”. A ajuns pe masa de operații imediat!

 

Ioana Grama este mai decisă ca niciodată să se transforme total! Vloggerița a trecut la planul de atac după ce a fost numită “grasă” de internauți, iar acum are de gând să nu le mai dea motive de bârgă. Astfel că bruneta a călcat pragul medicului estetician și a dezvăluit și la ce intervenție a apelat!

Vloggerița a avut parte de prima sa intervenție estetică și acest pas a fost unul foarte important și emoționant, dar și dificil pentru că nu l-a avut alături pe soțul ei, Alexandru, care să îi fie aproape când s-a trezit din anestezie, din cauza restricțiilor în contextul pandemiei de coronavirus.

Ioana Grama a ajuns pe masa de operații și a dat startul șirului de transformări. Vloggerița a avut parte de o intervenție la sâni, pentru că și-a dorit un bust mai ferm și mai ridicat. Așa cum a promis că își va ține la curent fanii, imediat după operație bruneta i-a anunțat că se simte puțin amețită, însă totul a decurs conform planului.

„Sunt foarte ok, la o oră după anestezie. Când m-am trezit pentru prima dată, abia puteam să scot ceva pe gură, eram super amețită, somnoroasă și știu că am zis că mă doare. Simțeam mai mult o presiune, cum simt acum, dar și un pic de durere și mi-au dat calmant. Mi-au pus și gheață. Ideea e că sunt bine, chiar nu știi pe ce planetă ești după ce te trezești din anestezie”, a explicat Ioana Grama.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest