Laurette Atindehou se pregătește să-și revadă tatăl după o absență de 10 ani și este nerăbdătoare să-i întâlnească și pe noii membri ai familiei acestuia, după căsătoria sa. Vedeta se va deplasa în Africa pentru această reuniune așteptată cu emoție.
articolul continua dupa recomandari
Într-o postare pe rețelele de socializare, Laurette Atindehou a împărtășit o fotografie emoționantă alături de tatăl ei, făcută acum 10 ani, când s-au revăzut pentru prima dată după despărțire. ”Tata au trecut 10 ani de când ne-am văzut prima data, îmi amintesc și acum emoțiile revederi noastre, așa repede trece timpul parcă ieri mă ține în brațe cât mi-aș fi dorit sa fim o familie tu, eu și mama 🥰Vă iubesc”, a scris Laurette Atindehou pe rețelele de socializare.
Laurette Atindehou a dezvăluit la Antena Stars că urmează să se reîntâlnească cu tatăl său în Benin, Africa. ”Nu, nu ne-am revăzut din nou. Da, așa este, îmi e dor. Revederea a fost plină de emoții. Au trecut 10 ani de atunci, de când nu ne-am mai văzut. Locuiește în Africa, în Benin.
Am încercat doar că a fost perioada de Covid-19 în care noi am vrut să plecăm, după care m-am mutat în Franța și nu am mai avut cum să merg acolo, pentru că am avut alte cheltuieli și tot așa. Dar anul viitor am plănuit, chiar îmi doresc să merg acolo. Am discutat cu mama, poate reușim să ajungem anul viitor acolo, undeva prin decembrie. O să stăm vreo două săptămâni. Acolo e o familie numeroase. Bine, și aici, dar acolo sunt 3 frați și tatăl meu care este recăsătorit, da. Ei sunt o familie mai mare decât noi”, a spus Laurette Atindehou la Antena Stars
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc