Chiar dacă numele lui este unul care face mândră întreaga țară, datorită titlului de campion mondial WBA pe care îl deține, Leonard Doroftei s-a văzut obligat să emigreze în Canada, cu familia sa, din cauza problemelor pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, în România, ori de câte ori a vrut să își deschidă un business.
articolul continua dupa recomandari
În ciuda faptului că a boxat o viață întreagă pentru tricolorul românesc, Leonar Doroftei a luat decizia de a părăsi țara și de a se muta în Canada, pentru un trai mai bun. A trecut deja un an de când pugilistul profesionist și familia sa sunt stabiliți în străinătate, în țara în care a locuit o perioadă în care a activat ca boxeur.
Iar pentru că pandemia de coronavirus a obligat autoritățile de pretutindeni să ia măsuri drastice pentru împiedicarea răspândirii virusului, Leonard Doroftei este și el izolat la domiciul, împreună cu cei dragi. Și chiar dacă în țara nord-americană este extrem de apreciat și respectat, sportivul a mărturisit că încă nu se simte în largul lui și îi este destul de greu să se adapteze normelor canadiene.
„Vor trece mulţi, mulţi ani până voi simţi că aici sunt «la mine», şi că pentru canadieni voi fi unul de-al lor. Chiar dacă am muncit, am boxat aici, am fost şi sunt tratat cu respect. Asta e viaţa printre străini, oriunde şi oricine ai fi. Nu eşti acasă”, declarat la Telekom Sport fostul campion mondial la versiunea WBA.
Care este situația în Canada
În contextul pandemiei de coronavirus, Leonard Doroftei a dezvăluit că autoritățile din Canada au luat măsuri speciale, iar față de români, cetățenii canadieni respectă indicațiile date de organele legii.
„Nu e poliţie pe stradă. E mai multă disciplină în Canada, oamenii respectă decizia de izolare în case. Bun, marea majoritate, pentru că şi aici e un amestec de culturi, unii sunt obişnuiţi să socializeze, să iasă la soare, acum, că a venit primăvara. Probabil că in scurt timp se vor înăspri regulile.
Mai mult de atât, „Moșu” a mărturisit că premierul Canadei a promis că îi va sprijini financiar pe cei care au rămas fară locuri de muncă, din cauza pandemiei, acesta fiind unul dintre motivele de bază pentru starea de spirit calmă a oamenilor din Canada.
„Toată lumea stă în casă, doar cei care lucrează în sectoare strategice mai merg la serviciu. Mulţi şi-au pierdut locurile de muncă în perioada asta, s-au închis multe afaceri, dar premierul a promis un sprijin financiar consistent pentru cei afectaţi. Se dau ajutoare şi pentru firme şi pentru cei care rămân fără serviciu. Şi d-aia sunt şi oamenii calmi, ştiu că au un sprijin în perioada asta ciudată”, a mai spus Doroftei.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars