Lino Golden a lovit, din nou, în Alex Velea și Antonia: „Oamenii care pozează în bunătate și pe dinăutru sunt total opus”

 

După ce Lino Golden a anunțat că prietenia dintre el și Alex Velea a luat sfârșit, s-a declanșat un război de proporții care pare că nu mai ia sfârșit. În conflictul celor doi a intervenit și Antonia, care s-a arătat rănită de comportamentul rapperului pe care l-a primit în casă și pe care l-a tratat ca pe propriul fiu. Iar drept mulțumire, Lino a lovit din nou, în cei doi, cu replici dure și tăioase!

Recent, Alex Velea i-a transmis un mesaj tranșant „fiului adoptiv” și l-a numit „șerpișor”, după ce s-a împrietenit cu Abi Talent. Artistul i-a reamintit și faptul că i-a fost alături atunci când nimeni nu credea în el și întotdeauna a încercat să îl protejeze de părerile rele care îl puteau afecta.

”Te-ai înjurat de morți, de familii cu acest boschet de periferie, zis și Abi, ca mai apoi să fie fratele tău... Nu te mai cunosc, noi nu te-am crescut și învățat așa... De ziua ta, sper să ai parte de toată fericirea pe care o mimezi pe Instagram. La mulți ani, Șerpișorule! Aaa și apropo... nu s-a încheiat nimic, abia începe”, a mai scris Alex Velea.

Așa cum era de așteptat, Lino Golden nu a rămas fără reacție și a lansat un atac la fel de dur! Chiar dacă nu a dat nume, ultimul mesaj al artistului este clar adresat lui Alex Velea și Antoniei, catalogându-i drept „prefăcuți”.  

„Oameni care par/pozează în bunătate și decență și lucruri frumoase pe exterior și pe dinăuntru sunt total opus. Îi știți și voi?”, a scris Lino Golden la InstaStory.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest